Ziua Frumuseţii sărbătorită cu tot felul de femei

Zi de zi admirăm frumosul indiferent unde-l găsim: într-un zâmbet al persoanei care ne oferă cafeaua, într-o operă de artă, într-un cuplu trecut de vârsta a treia, dar care se plimbă mână-n mână, într-un copil care aleargă vesel prin frunzele arămii căzute din copaci…


Pe 9 septembrie, de Ziua Internațională a Frumuseții, Uvertura Mall invită prin intermdiul unui comunicat de presă toți iubitorii de frumos, dar mai ales “Doamnele” și “Domnișoarele” să–și redescopere frumusețea naturală, frumusețe care vine din interior, dar și din cunoaștere, îngrijire, sănătate și poate cel mai important, din atitudine.

Evenimentul care va avea loc începând cu orele 16:00, la etajul al doilea, va aduce în prim plan  prezentări de modă ale colecțiilor toamnă-iarnă, oferite de magazinele Eponge și Pandoras din Uvertura Mall, dar și sesiuni de make-up și hairstyling, totul pe acorduri muzicale elegante.

Vizitatoarele Uvertura Mall vor putea afla trucuri și își vor putea consolida cunoștințele cu privire la tehnicile de bază în machiaj și, de asemenea, vor fi consiliate  să-și aleagă produsele în funcție de tipul de ‎ten pe care îl au de la specialiștii de la Yves Rocher și Beauty Mania.‬

Iar talentații copii de la Școala de dans G-Power vor încânta toți oamenii prezenți în Mall prin frumusețea mișcărilor de dans.

 

12:37 pm Joi, 08 Septembrie, 2016

Adauga un comentariu

Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Completati caracterele din imagine in casuta alaturata
Cod de securitate:
loading...
Ancheta săptămânii
Consilierii locali liberali cu averile scoase la vedere: De la apartamente & case din Dorohoi și până în Iași și tinerețe... haine grele
Reportaj
"Ce roșu era cerul": O dorohoiancă cu aproape un secol de viață le face cinste eroilor prin poveștile sale - FOTO
ziare.org
ziare
Sondaj
Sunteţi mulţumit de cum arată municipiul Dorohoi?
   
   
   
   
   
Newsletter
Editorial
Dorohoiului capătă voce în urbea interlopului şi-a patronului analfabet
Poza Zilei