Tinerii botoșăneni, chemați să-și facă vocea auzită

Asociația B-Right Media dă startul unui nou eveniment cu și pentru tineri. Este vorba despre Conferința Județeană Interdisciplinară “Pentru TINEri”, ce va avea loc miercuri, 30 august 2017, începând cu ora 10.00, la Hotel Rapsodia City Center.


Evenimentul face parte dintr-un proiect finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani și este realizat în parteneriat cu Centrul Europe Direct Botoșani și cu Consiliul Județean al Elevilor.

Organizatorii își propun crearea unei punți de legătură între tineri și factorii de decizie la nivel local, din domeniile propuse de Strategia Națională pentru Tineret 2015-2020: cultură și educație non-formală; sănătate, sport și recreere; participare și voluntariat; muncă și antreprenoriat; incluziune socială pentru tinerii aflați în situații de risc.

Va fi creat un cadru pentru dialog structurat în domeniul tineretului, va fi elaborat un instrument de lucru la nivel județean în domeniul tineretului, reprezentat de studiul “Tineretul botoșănean - tendințe oportunități, perspective” și va fi înființată o rețea informală de informare în domeniu. Acest studiu va cuprinde o analiză diagnostic a domeniului tineret în județul Botoșani în anul 2017, precum și propuneri de linii strategice și de acțiuni concrete pentru contracararea problemelor identificate.

Sunt așteptați să participe tinerii și lucrătorii de tineret din municipiul și județul Botoșani, interesați de discuții într-un cadru relaxat despre problematica tineretului și de workshop-uri nonformale aplicate pe domenii de interes. Evenimentul este deschis oricăror participanți, indiferent de etnie, gen, nivel de studii sau orice alte criterii discriminatorii.

Participarea este gratuită, în limita celor 69 de locuri disponibile. Pentru înscriere, este suficientă completarea unui formular ce poate fi găsit cu ușurință pe pagina de Facebook Asociația B-Right Media - Centrul de Voluntariat sau pe grupurile “Pentru TINeri” și “ONG Botoșani - rețea informală”, lansate în cadrul proiectului.

Asociația B-Right Media este un ONG din Botoșani cu șapte ani de experiență în proiecte locale, naționale și internaționale, recunoscut în comunitatea botoșăneană ca principal promotor al voluntariatului și al educației nonformale, furnizor acreditat de servicii sociale, organizator de evenimente de tradiție și centru informal de resurse pentru ONG-uri.

 

9:11 pm Sambata, 19 August, 2017

Adauga un comentariu

Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Completati caracterele din imagine in casuta alaturata
Cod de securitate:
loading...
Ancheta săptămânii
Consilierii locali liberali cu averile scoase la vedere: De la apartamente & case din Dorohoi și până în Iași și tinerețe... haine grele
Reportaj
"Ce roșu era cerul": O dorohoiancă cu aproape un secol de viață le face cinste eroilor prin poveștile sale - FOTO
ziare.org
ziare
Sondaj
Sunteţi mulţumit de cum arată municipiul Dorohoi?
   
   
   
   
   
Newsletter
Editorial
Dorohoiului capătă voce în urbea interlopului şi-a patronului analfabet
Poza Zilei