Soția unui bărbat rănit la cap în urma unei căzături a făcut-o pe ambulanțiera

Un bărbat din comuna botoșăneană George Enescu a ajuns în grija medicilor de la Spitalul Județean Mavromati, după ce a suferit o leziune la nivelul capului, ca urmare a unei căzături puternice. 


Chiar dacă a ajuns în grija medicilor de la Dorohoi, Iulian H., de 52 de ani nu a rămas internat pe niciuna dintre secțiile Spitalului Municipal Dorohoi, acesta fiind redirecționat la Botoșani, însă doar cu o trimitere, pe care cadrele medicale i-au eliberat-o. La fel, cea care l-a dus pe bărbat la această unitate spitalicească a fost soția bărbatului din comuna George Enescu, locul unde s-ar fi petrecut întreg incidentul, în urma căruia botoșăneanul aproape a rămas lat pe asfalt, în momentul în care a căzut de pe bicicletă.

Odată ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din Botoșani, vineri, 17 iulie 2015, bărbatul de 52 de ani le-a povestit medicilor că totul s-ar fi petrecut aseară, când acesta mergea pe bicicletă, iar la un moment dat a pierdut controlul acesteia, ajungând pe șosea și lovindu-se destul de puternic la nivel cranian. De asemenea, acesta a și fost diagnosticat c-un sever traumatism cranio-cerebral, care ar fi putut să îi fie fatal bărbatului.

(M.M.)

 

4:06 pm Vineri, 17 Iulie, 2015

1 Comentarii la “Soția unui bărbat rănit la cap în urma unei căzături a făcut-o pe ambulanțiera ”

  1. Mihai spune:

    Voi cititi rezultatul muncii voastre inainte de a publica randurile astea?Nu are cap si nici coada.Ati legat-o intr-un mare fel povestea asta!Iar titlul..pana de cauciuc!

Adauga un comentariu

Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Completati caracterele din imagine in casuta alaturata
Cod de securitate:
loading...
Ancheta săptămânii
Consilierii locali liberali cu averile scoase la vedere: De la apartamente & case din Dorohoi și până în Iași și tinerețe... haine grele
Reportaj
"Ce roșu era cerul": O dorohoiancă cu aproape un secol de viață le face cinste eroilor prin poveștile sale - FOTO
ziare.org
ziare
Sondaj
Sunteţi mulţumit de cum arată municipiul Dorohoi?
   
   
   
   
   
Newsletter
Editorial
Dorohoiului capătă voce în urbea interlopului şi-a patronului analfabet
Poza Zilei