„Sexul, bată-l vina!” ajunge și la Botoșani: VIDEO cu premierele de pe marele ecran!

Câteva producții nou-nouțe își fac apariția pe marele ecran de la Botoșani, iar în perioada care urmează, botoșănenii vor avea ocazia să revadă actori precum Robert De Niro, în incinta Cine Grand de la Uvertura Mall.


Robert De Niro revine în prim-plan la fel de amuzant, iar combinația cu Anne Hathaway este cu adevărat minunată! "The Intern" (”Internul”) va avea avanpremiera la Cine Grand pe 23 și 24 septembrie 2015. 

În „Internul”, De Niro este Ben Whittacker, un bărbat de 70 de ani care descoperă că pensionarea nu este o decizie aşa minunată precum credea. Profitând de oportunitatea de a avea din nou activitate printre profesionişti, acesta aplică pentru un post de senior intern la un site de modă, înfiinţat şi condus de Jules Ostin (Anne Hathaway).

De pe acoperișul lumii aterizezi direct la Cine Grand! Unul dintre cele mai așteptate filme ale toamnei, „Everest", va putea fi văzut la Cine Grand începând cu 18 septembrie. Inspirat din evenimentele extraordinare petrecute cu ocazia încercării de a ajunge pe vârful celui mai înalt munte din lume, „Everest” este povestea adevărată a două expediții diferite care i-au forțat pe participanți să-și testeze limitele la extremă atunci când au fost surprinși de unul din cele mai cumplite viscole din istoria cunoscută a omenirii. Alpiniștii au avut de înfruntat obstacole la limita imposibilului, iar pasiunea și obsesia lor de o viață – aceea de a cuceri acel vârf – a devenit o luptă contracronometru pentru supraviețuire.

În plus, patru alte filme de calibru: "Sicario: Asasinul""Viziuni", "Sexul, bată-l vina!" și "Un etaj mai jos" au ajuns la Cine Grand și vă așteaptă cu cele mai interesante povești! 

În producția „Sexul, bată-l vina!”, care va fi tot în premieră la Botoșani, îi regăsim pe Jake (Jason Sudeikis) și Lainey (Alison Brie), care și-au pierdut virginitatea unul cu celălalt pe când erau în colegiu. Când drumurile li se reîntâlnesc, 12 ani mai târziu, la New York, cei doi își dau seama că au devenit adulterini “în serie”. Cei doi se reapropie și relația dintre ei se transformă într-o prietenie platonică, fiecare devenind un sprijin pentru celălalt în eforturile lor de a-și găsi perechea romantică ideală.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA PROGRAMUL INTEGRAL!

4:06 pm Joi, 17 Septembrie, 2015
Te-ar mai putea interesa si:  Cine GrandProgram FilmeRobert De Niro

Adauga un comentariu

Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Completati caracterele din imagine in casuta alaturata
Cod de securitate:
loading...
Ancheta săptămânii
Consilierii locali liberali cu averile scoase la vedere: De la apartamente & case din Dorohoi și până în Iași și tinerețe... haine grele
Reportaj
"Ce roșu era cerul": O dorohoiancă cu aproape un secol de viață le face cinste eroilor prin poveștile sale - FOTO
ziare.org
ziare
Sondaj
Sunteţi mulţumit de cum arată municipiul Dorohoi?
   
   
   
   
   
Newsletter
Editorial
Dorohoiului capătă voce în urbea interlopului şi-a patronului analfabet
Poza Zilei