Școli din județ transformate în șantier pe ultima sută de metri, înainte de-a se întoarce elevii în bănci

În următoarea perioadă, un număr de școli botoșănene va beneficia de reabilitare și modernizare.


Într-un comunicat de presă remis de către Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani, se arată următoarele: 

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei şcolare şi Universitare, a încheiat contractul pentru execuţia lucrărilor de construcţii la: Şcoala Gimnazială Nr.1 Dobârceni, Şcoala Gimnazială Nr.1 Albeşti, Şcoala Gimnazială Nr.1 Lunca, Şcoala Gimnazială Nr.1 Santa Mare.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis cu data de 18 august 2015, pentru şcolile mai sus menţionate. Predarea amplasamentului se va face în maxim șapte zile lucrătoare de la data emiterii ordinului.

”După atâta timp, ne bucurăm că ministerul a găsit soluţii pentru demararea lucrărilor de construcţie la aceste unităţi şcolare. Modernizarea amplasamentelor va mobiliza elevii şi cadrele didactice să-şi desfăşoare activitatea în condiţii civilizate şi, sperăm, va conduce, implicit, la creşterea calităţii actului educaţional şi la diminuarea abandonului şcolar” , a declarat inspectorul şcolar general, prof. Mihaela Huncă.

 

12:16 pm Marti, 18 August, 2015

Adauga un comentariu

Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Completati caracterele din imagine in casuta alaturata
Cod de securitate:
loading...
Ancheta săptămânii
Consilierii locali liberali cu averile scoase la vedere: De la apartamente & case din Dorohoi și până în Iași și tinerețe... haine grele
Reportaj
"Ce roșu era cerul": O dorohoiancă cu aproape un secol de viață le face cinste eroilor prin poveștile sale - FOTO
ziare.org
ziare
Sondaj
Sunteţi mulţumit de cum arată municipiul Dorohoi?
   
   
   
   
   
Newsletter
Editorial
Dorohoiului capătă voce în urbea interlopului şi-a patronului analfabet
Poza Zilei