Olimpicii internaționali sunt scutiți de admiterea la facultate și vor primi bani de la stat

Senatorul PSD de la Dorohoi, Doina Federovici, a anunțat printr-un comunicat de presă trimis în seara zilei de luni, 27 aprilie 2015, că Senatul României a aprobat modificarea Legii educației naționale cu un nou articol.


Vezi, mai jos, ce modificări au fost făcute:

În cadrul metodologiei proprii, instituțiile de învățământ superior stabilesc facilități sau condiții speciale referitoare la admiterea candidaților la programe de studii universitare de licență, care au obținut în perioada studiilor liceale distincții la olimpiadele școlare și/sau la alte concursuri naționale sau internaționale.

“Candidații la studiile universitare de licență, care au obținut în perioada studiilor liceale distincții (premiile I, II, III sau mențiune) la olimpiadele școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației Naționale vor beneficia de dreptul de a se înscrie, fără susținerea examenului de admitere, pe locuri finanțate de la bugetul de stat, pentru un program de licență, masterat sau doctorat”, a declarat senatorul Doina Federovici, coinițiatorul acestui proiect de lege.

În aceeași ordine de idei, elevii de liceu olimpici internaționali vor beneficia de bursa “Meritul Olimpic” pe toată durata studiilor liceale și universitare dacă se menține performanța. Bursele se vor acorda din fonduri bugetare, din bugetul Ministerului Educației Naționale.

“Această inițiativă de implementare a unui program național de acordare de facilități și condiții speciale acestor tineri în toate instituțiile de învățământ superior, respectiv dreptul de a seînscrie, fără susținerea concursului de admitere, pe locuri finanțate de la buget,este necesară și vine în ajutorul tinerilor cu potențial de a ajunge adevărate valori ale României”, a precizat senatorul social-democrat.

Senatul a fost camera decizională iar legea va merge la promulgare la președintele României.

 

10:51 am Marti, 28 Aprilie, 2015

Adauga un comentariu

Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Completati caracterele din imagine in casuta alaturata
Cod de securitate:
loading...
Ancheta săptămânii
Consilierii locali liberali cu averile scoase la vedere: De la apartamente & case din Dorohoi și până în Iași și tinerețe... haine grele
Reportaj
"Ce roșu era cerul": O dorohoiancă cu aproape un secol de viață le face cinste eroilor prin poveștile sale - FOTO
ziare.org
ziare
Sondaj
Sunteţi mulţumit de cum arată municipiul Dorohoi?
   
   
   
   
   
Newsletter
Editorial
Dorohoiului capătă voce în urbea interlopului şi-a patronului analfabet
Poza Zilei