Loc de veci cu orar pe poartă: FOTO cu cimitirul care se vrea a fi "ca-n marile orașe"

Cimitirul Dorohoi a intrat în rândul locurilor în care există un program de acces. În marile orașe, un astfel de program instituit previne accesul în cimitire a persoanelor fără cămin peste noapte.


Programul a fost afișat la cele trei intrări ale cimitirului de pe strada 1 Decembrie, înainte de sărbătorile pascale, astfel încât dorohoienii deja s-au obișnuit și respectă programul. Pe perioada sezonului cald orele de acces sunt cuprinse între 7.00 și 20.00, iar toamna și iarna între orele 8.00-17.00

De administrarea cimitirului se ocupă Serviciile Publice Locale (SPL), societate care de anul trecut a început o inventariere a mormintelor, a locurilor concesionate și pentru că spațiile sunt din ce în ce mai puține s-a efectuat chiar și o lărgire a cimitirului.

SPL a preluat prin protocol evidențele cimitirului prin anul 1998, iar de atunci nu s-a mai realizat o  inventariere și reactualizare a datelor. Programul de acces a fost introdus mai mult pentru a evita ascunderea pe timpul nopții a persoanelor “dubioase” printre morminte.

(M.A.)

 

loading...
Ancheta săptămânii
Consilierii locali liberali cu averile scoase la vedere: De la apartamente & case din Dorohoi și până în Iași și tinerețe... haine grele
Reportaj
"Ce roșu era cerul": O dorohoiancă cu aproape un secol de viață le face cinste eroilor prin poveștile sale - FOTO
ziare.org
ziare
Sondaj
Sunteţi mulţumit de cum arată municipiul Dorohoi?
   
   
   
   
   
Newsletter
Editorial
Dorohoiului capătă voce în urbea interlopului şi-a patronului analfabet
Poza Zilei