Aproape 100.000 lei alocați poliției pentru întăriri! 

Este vorba despre finanțarea cu suma de 57.000 lei pentru achiziționarea unei stații de lucru cu monitor și UPS, și suma de 42.000 lei pentru mai multe sisteme de supraveghere video, bani proveniți din bugetul propriu județean, aprobat pe anul 2015.


Proiectul vine în urma dezbaterilor care au avut loc în ședința de la sfârșitul lunii iulie, când consilierii județeni membri ai Autorității Teritoriale pentru Ordine Publică (ATOP) Botoșani,s-au pus de acord în a sprijini IPJ Botoșani pentru a face aceste achiziții. 

Sistemele de supraveghere vor fi montate în sediile aparținând IPJ Botoșani din Bucecea, Darabani, Flămânzi, Mihăileni, la sediul Poliței Rutiere din strada Cornișa, precum și la Centrul de Reținere și Arest Preventiv.

Principalul scop al acestora este, potrivit proiectului de hotărâre, de a „detecta, identifica și descuraja furtul, tâlhăria, vandalismul, folosirea armelor albe sau de foc, a traficului de droguri, cât și a constrângerilor asupra persoanelor. Sistemul de supraveghere video permite vizualizarea în timp real, dar și revizualizarea perioadelor anterioare, astfel încât pot deveni extrem de folositoare anchetatorilor în caz de furt, accident, incendiu, crimă”.

 

4:47 pm Vineri, 14 August, 2015

Adauga un comentariu

Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Completati caracterele din imagine in casuta alaturata
Cod de securitate:
loading...
Ancheta săptămânii
Consilierii locali liberali cu averile scoase la vedere: De la apartamente & case din Dorohoi și până în Iași și tinerețe... haine grele
Reportaj
"Ce roșu era cerul": O dorohoiancă cu aproape un secol de viață le face cinste eroilor prin poveștile sale - FOTO
ziare.org
ziare
Sondaj
Sunteţi mulţumit de cum arată municipiul Dorohoi?
   
   
   
   
   
Newsletter
Editorial
Dorohoiului capătă voce în urbea interlopului şi-a patronului analfabet
Poza Zilei