ACCIDENT cu un botoșănean luat pe capota unei mașini, trimis de urgență la Iași

Marți, în ultima zi de iunie, în jurul orei 22.15, un bărbat de 35 de ani din comuna Hilișeu-Horea, din apropierea Dorohoiului, ajungea la spital, după ce era acroșat puternic de o mașină.


Din câte se pare, bărbatul se deplasa pe mijlocul șoselei, pe drumul DJ 291C din Șendriceni, avea mersul împleticit (oamenii legii au presupus că bărbatul consumase băuturi alcoolice, dar așteaptă rezultatul probelor biologice pentru a ști cu siguranță), și nu purta haine reflectorizante. Motive pentru care bărbatul de 31 de ani care se afla la volanul unei Skoda, nu l-a observat și l-a izbit, impactul fiind atât de puternic, încât mașina s-a ales cu farurile sparte și partea din față îndoită. 

Victima a fost transportată de urgență la Spitalul Municipal Dorohoi, de unde a fost transferată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati. Pentru că starea bărbatului era una estul de precară, cadrele medicale de la Botoșani au hotărât să îl transfere mai departe la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.

Șoferul care s-a trezit cu drumețul în față și n-a mai reușit să evite impactul, s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

(M.M.)

 

1:47 pm Miercuri, 01 Iulie, 2015

Adauga un comentariu

Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Completati caracterele din imagine in casuta alaturata
Cod de securitate:
loading...
Ancheta săptămânii
Consilierii locali liberali cu averile scoase la vedere: De la apartamente & case din Dorohoi și până în Iași și tinerețe... haine grele
Reportaj
"Ce roșu era cerul": O dorohoiancă cu aproape un secol de viață le face cinste eroilor prin poveștile sale - FOTO
ziare.org
ziare
Sondaj
Sunteţi mulţumit de cum arată municipiul Dorohoi?
   
   
   
   
   
Newsletter
Editorial
Dorohoiului capătă voce în urbea interlopului şi-a patronului analfabet
Poza Zilei